
Începând de azi, la Tribunalul Satu Mare, judecătorul Remus Nemeș a fost delegat în funcția de președinte al Secției penale a instanței. Mandatul este de cel mult 6 luni, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii.
Judecătorul Remus Nemeş a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii Oradea. După absolvirea facultăţii în anul 1999, a promovat examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. După absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii în anul 2000, şi-a început activitatea ca procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare până în anul 2002 când a fost numit în funcţia de judecător la Judecătoria Satu Mare ca urmare a promovării examenului de definitivat. Din anul 2004 a promovat ca judecător la Tribunalul Satu Mare unde a funcţionat preponderent în cadrul Secţiei Penale.
În perioada anilor 2007-2010 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Satu Mare. (Credit foto satumareonline.ro)
Lasă un răspuns