Geantă cu peste 40.000 de lei, uitată într-un cărucior de cumpărături la Satu Mare. „Norocoasa”, „fericita câștigătoare” a unei amenzi penale

O vânzătoare de flori la ghiveci din Satu-Mare, judecată pentru însușirea unei genți cu 41.000 de lei, uitate într-un cărucior de supermarket, a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 4.000 de lei. Sentința nu este definitivă.

O femeie de 65 de ani din județul Satu-Mare a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 4.000 de lei pentru însușirea bunului găsit. Femeia, care lucra ca vânzătoare sezonieră de flori la ghiveci într-o piață din Satu-Mare, a fost trimisă în judecată cu acuzația că nu a predat autorităţilor ori persoanei vătămate, în termen de 10 zile, o geantă diplomat cu acte și 41.000 de lei (initial proprietarul a spus că avea în geantă 50.000 de lei), găsit în data de 1 mai 2020 într-un coș de cumpărături de la un supermarket Lidl.

În urma plângerii depuse de proprietarul diplomatului, Poliția a deschis o anchetă. În urma vizionării camerelor de supraveghere a fost identificată și femeia care și-a însușit geanta cu bani. Din imagini s-a văzut cum femeia intră în magazin cu coșul în care se afla servieta, își face cumpărăturile, iar la final pune diplomatul într-o plasă de culoare albă.

La opt zile de la găsirea diplomatului, polițiștii au identificat-o pe femeie, iar la controlul corporal au găsit asupra ei 5.274 de lei. Femeia a spus că banii provin din vânzarea florilor și nu a recunoscut că și-a însușit diplomatul cu bani.

Trimisă în judecată, femeia nu s-a prezentat la proces, iar Judecătoria Satu-Mare a condamnat-o la plata unei amenzi de 4.000 de lei și confiscarea sumei de 5.274 de lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*