Eveniment rutier în județul Satu Mare, soldat cu rănirea a doi participanți la trafic! Ce spun oamenii legii

La data de 25 iunie a.c., în jurul orelor 21.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Tășnad.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 21 de ani, din Bihor, în timp ce conducea un motociclu, ar fi pierdut controlul vehiculului, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din Păulești.

În urma impactului atât conducătorul motociclului, cât și un alt tânăr, de 22 de ani, pasager pe motociclu, au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero.

Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*