Elena Udrea, prezentă luni la Înalta Curte! Dacă pierde, mai rămâne varianta CEDO

Elena Udrea va fi strigată la Înalta Curte, luni, 20 iunie, de la ora 13.00, când un complet de 5 judecători dezbate recursul în casație declarat de fosta șefă a Ministerului Turismului în Dosarul „Gala Bute”, în care a fost condamnată la o pedeapsă de 6 ani.

Aceeași cale extraordinară de atac a fost exercitată și de Rudel Obreja, condamnat la 5 ani de închisoare.

Este vorba de ultima cale de atac pe care o prevede legislația din România prin care atât Elena Udrea, cât și Rudel Obreja ar putea să „răstoarne” condamnările pronunțate de numele lor în Dosarul „Gala Bute”. După epuizarea ei, cei doi au calea deschisă către CEDO.

În cele 3 zile care s-au scurs după ce autoritățile române au adus-o în țară și au depus-o la Penitenciarul Târgșor, Elena Udrea a scris un amplu mesaj pe care l-a postat pe Facebook cu ajutorul apropiaților. Condamnată la 6 ani de pușcărie în Dosarul „Gala Bute”, cu alte 2 procese pe rol, Elena Udrea dă vina pe „statul paralel”.

„(…) Eu am avut curajul să vin în România acum 3 ani de bunăvoie, să mă supun rejudecării dosarului Gala Bute, crezând că justiția a devenit corectă și independentă după Decizia nr. 685/2018 a CCR și că voi avea parte de lege și dreptate de data asta! (…) Acum mi se spune clar ”ție nu vrem să îți aplicăm legea, în cazul tău nu vrem să respectăm nici legea, nici decizia CCR, nici cea a CJUE, nu vrem să respectăm nimic” ”, a scris Elena Udrea într-un mesaj transmis din pușcărie.

Continuarea AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*