ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii
Minuta deciziei nr. 16 Dosar nr. 1577/1/2023
Şedinţa din 18 septembrie 2023
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că :
În ipoteza formulării unei plângeri contravenţionale, dispoziţiile legale mai sus invocate nu exclud de la aplicare prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2023.
Lasă un răspuns