Magistrații din Constanța au decis ca Dan Diaconescu să rămână liber. Tribunalul Constanța l-a plasat să fie plasat sub control judiciar. Între timp au apărut stenograme șocante din ancheta care îl vizează pe fostul prezentator.
Dan Diaconescu a scăpat de arestul la domiciliu. El a sosit la Tribunalul Constanţa, joi, cu 20 de minute înainte de ora 10.00 şi nu a făcut declaraţii jurnaliştilor la sosirea la instanţă. Avocatul său, însă, a întrebat insistent de unde sunt stenogramele apărute în presă.
Fostul realizator de televiziune este acuzat că a întreținut relații sexuale cu gemene minore în vârstă de 15 ani de mai multe ori. Acestea l-ar fi filmat și ar fi cerut bani în schimbul tăcerii. Diaconescu neagă toate acuzațiile și spune că totul este doar un război mediatic. El spune că nu le cunoaște pe cele două fete.
„Au aflat că mi s-a ridicat interdicția mai devreme și că pot să fac presă și politică mai devreme. Nu există nimic din ce vi s-a spus. Nu le-am cunoscut pe acele fete”, a spus Diaconescu, sâmbătă.
Stenogramele arată, însă, altceva.
Nu mai puțin de patru persoane urmau să fie în camera în care Diaconescu ar fi trebuit să întrețină relații sexuale cu o minoră căreia ar fi vrut să îi cumpere virginitatea, pentru a-l surprinde în fapt. În plus, fostul patron OTV le-ar fi instruit pe fete să îi spună “Cristi”, pentru a își proteja identitatea.
CUM LE ADEMENEA DIACONESCU PE MINORE
T. A.: Auzi…
Dan Diaconescu: Auzi. iubire? Scuză-mă de deranj. Mă auzi? Ia întreab-o pe fata asta, cum o cheamă pe…?
Dan Diaconescu: Pe bune? Asta e numele real?
T. A.: Da.
Dan Diaconescu: Auzi, mă? Ce bea? Ce bea de felul ei?
T. A.: Noi bem tărie, nu bem vinuri și de-astea.
Dan Diaconescu: Păi tărie. Ce tărie vreți să…?
Dan Diaconescu: Whisky sau votcă?
sursa: interceptările procurorilor
Lasă un răspuns