
Fostul colonel (r) SRI Vasile Zărnescu – primul român trimis în judecată pentru negarea Holocaustului – a scăpat doar cu un avertisment din partea instanței, pe motiv că urmare a apariției lucrărilor lui publicistice în care susține că uciderea sistematică a 6 milioane de evrei de Germania nazistă este „o înșelătorie” nu au fost „semnalate niciun fel de perturbări în rândul societății”.
Cu alte cuvinte, instanța a ignorat complet posibilitatea ca ideile exprimate de infractorul Vasile Zărnescu să își găsească susținători, să fie preluate și citate fără nicio sancțiune, ori să stea la baza edificării unei noi ideologii cu caracter fascist, una în care ororile pentrecute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial să fie considerate „o înșelătorie”.
Judecătorii de la Curtea de Apel București s-au mărginit să constate că infracțiunile comise de Vasile Zărnescu există, însă „nefiind semnalate niciun fel de perturbări în rândul societății”, i-au dat doar un avertisment.
Vasile Zărnescu fusese condamnat, pe fond, de Judecătoria Sectorului 3, la 1 an și 1 lună de închisoare cu amânarea executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani.
„Stabileşte în sarcina inculpatului Zărnescu Vasile, pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 închisoare, reprezentând 1/3 din cumulul celorlalte pedeapse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în minuta deciziei Judecătoriei Sectorului 3 din data de 4 februarie 2021.
Lasă un răspuns