Alegerile pentru noua conducere a CSM au loc joi, 16 decembrie. Potrivit unor modificări ale legilor justiției, cele două secții (de judecători și de procurori) desemnează prin vot candidatul la funcția de președinte, respectiv de vicepreședinte. Ședința secției de judecători este programată joi la ora 12. Secția de procurori din CSM l-a desemnat deja pe Nicolae Solomon pentru funcția de vicepreședinte.
Candidaţii pentru şefia CSM trebuie să prezinte un proiect managerial care să cuprindă viziunea lor referitoare la gestionarea competenţelor Consiliului şi rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar şi proiectele aflate în derulare. CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.
Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit. Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile, transmite Agerpres.
Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers.
Cele două magistrate care se luptă pentru preşedinţia CSM sunt Andreea Chiş şi Gabriela Baltag. În prezent, funcția de președinte al CSM este deținută de judecătorul Bogdan Mateescu, care conduce și secția de judecători. Actualul președinte își încheie mandatul, cu excluderea judecătorului Cristi Dănileț din magistratură.
Noua conducere a CSM este aleasă prin votul plenului, format din 19 membri: 14 judecători și procurori, ministrul justiției, șefa Înaltei Curți și cei doi reprezentanți ai societății civile). Plenul CSM se va reuni joi de la ora 13.
Potrivit juridice.ro, Andrea Annamaria Chiș este judecător de peste 25 de ani. A fost judecător la Curtea de Apel Cluj și este lector universitar dr. la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Judecătoarea Gabriela Baltag a fost şefa Asociaţiei magistraţilor şi provine de la Tribunalul Neamţ
În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii este format din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea – Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ – Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş – Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag – Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina – Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan – Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu – Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Din CSM fac parte procurorii Codruţ Olaru – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Victor Alistar şi Romeu Chelariu au fost aleşi de Senat ca membri ai CSM din partea societăţii civile.
Lasă un răspuns