Generalul Ion Oprișor – consilerul președintelui Klaus Iohannis pe teme de siguranță națională – a fost audiat,â vineri, 9 septembrie, la Curtea de Apel București, în dosarul fraudării unui examen de trecere în corpul ofițerilor de la STS a soției unui polițist de frontieră care se „avea bine” cu ofițerii de rang înalt.
Numele generalului Ion Oprișor apare în dosar după ce generalul (r) Nicolae Fugulin de la STS – condamnat între timp cu suspendare pe acord de recunoaștere – i-a pronunțat numele, lăudându-se că îl cunoaște. De altfel, mulți generali „fac potecă” acum la Curtea de Apel pentru a da cu subsemnatul în fața instanței, doar pentru că Nicolae Fugulin i-a numit în timp de se „pilea” pe baltă cu Liviu Berhardt, cel a cărui soție încerca să ajungă ofițer STS.
Generalul Ion Oprișor a venit în instanță însoțit de un ofițer SPP care l-a așteptat tot timpul în afara sălii de judecată. La final, generalul a evitat să dea ochii cu presa și a părăsit sediul Curții de Apel pe ușa destinată judecătorilor.
„Mențin declarația de la urmărirea penală și arăt că n-am nicio legătură cu cauza trimisă judecății. Îl cunosc pe Fugulin Nicolae ca urmare a faptului că am făcut liceul militar împreună, reîntâlnindu-mă cu acesta în 2005. Știu că acesta a folosit numele meu de față cu Berhardt Daniela, el comunica acestei persoane că se va folosi de influența mea pe lângă conducerea STS. După 2005, nu m-am întâlnit niciodată cu Fugulin Nicolae și nici nu am luat legătura telefonic cu acesta”, a declarat generalul Ion Oprișor.
Lasă un răspuns