
Un fost maseur al echipei de juniori a clubului Unirea Alba Iulia, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru opt infracțiuni de viol, încearcă să își reducă pedeapsa.
Nicolae Stelian a fost condamnat în 2011 la cea mai grea pedeapsă din sistemul judiciar românesc, cu excepția închisorii pe viață. Acesta a ajuns după gratii în 2010, când au fost descoperite faptele șocante.
Bărbatul are acum 48 de ani și vrea să îi fie scăzută pedeapsa. Anul trecut a depus o cerere prin care a dorit ca pedeapsa să îi fie calculată potrivit noului Cod penal. În 14 aprilie 2022, Tribunalul Alba i-a respins o contestație la executare, în legătură tot cu hotărârea de condamnare din 2011.
Tot anul trecut, deținutul a contestat în instanță faptul că nu mai era scos la muncă. Reprezentanții Penitenciarului Aiud au motivat decizia prin faptul că deținutul a susținut că este bolnav și, în condițiile pandemiei, nu existau suficiente oferte de muncă pentru persoanele încarcerate. În perioada executată până în prezent, acesta a muncit echivalentul a peste 1 an din pedeapsă, care ar urma să îi fie scăzută la momentul la care se va discuta o posibilă cerere de liberare condiționată. Acest lucru va deveni posibil după ce deținutul va executa cel puțin două treimi din pedeapsă, respectiv peste 8-9 ani.
Lasă un răspuns