Amenzi de 74 de milioane de lei după 8 luni de controale ale Gărzii de Mediu

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au efectuat peste 24.000 de controale în teren, în primele opt luni ale acestui an și au împărțit amenzi de aproape 74 de milioane de lei, potrivit instituţiei care a publicat datele marţi, pe pagina de Facebook.

„Cei 450 de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu (însumând 225 de echipe la nivel naţional) au realizat 24.112 controale, în primele opt luni ale acestui an, cu peste 2.300 de controale mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe lângă munca de prevenţie, comisarii GNM au aplicat 3.516 amenzi, în perioada ianuarie – august 2021, ceea ce înseamnă o creştere semnificativă faţă de numărul de amenzi aplicate în aceeaşi perioadă a anului 2020 (2.728 amenzi), respectiv a lui 2019 (2.232 amenzi). Valoarea amenzilor aplicate în perioada 01.01-31.08.2021, a fost de 73.892.411 lei, cu peste 22.000.000 lei mai mare decât în intervalul corespunzător din 2020. Proporţional cu creşterea numărului de amenzi aplicate în primele opt luni ale acestui an, valoarea amenzilor s-a dublat, comparativ cu 2019 (când a înregistrat 35.282.600 lei)” se arată în postare.

Tot potrivit cifrelor din acest an, până la finalul lunii august, au fost confiscate 111 vehicule de transport, ceea ce înseamnă că au fost realizate mai mult de 100 de confiscări față de aceeași perioadă a anului anterior.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*