Administrația Prezidențială i-a tăiat indemnizația lui Traian Băsescu adică 75% din salariul președintelui

Administrația Prezidențială a explicat, într-un răspuns oferit către Grupul de Investigații Politice, faptul că fostul președinte Traian Băsescu nu mai beneficiază de indemnizația de 75%, cuvenită în calitate de fost șef de stat. Decizia vine ca urmare a deciziei instanței prin care Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității.

Administrația Prezidențială i-a retras lui Băsescu indemnizația lunară (de 75% din cea pe care o primește Președintele în funcție). De asemenea, a fost întrerupt contractul de muncă al consilierului lui Băsescu care era plătit de Administrația Prezidențială. Deciziile vin în urma sentinței definitive din data de 23 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a hotărât că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.

În 28 martie 2022, GIP a solicitat Administrației Prezidențiale informații referitoare la demersurile făcute de instituție pentru ca Traian Băsescu să nu mai beneficieze de drepturile stabilite de lege pentru foștii șefi de stat.

Potrivit articolului 2 al Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu, precum și de serviciile a două persoane încadrate la Administrația Prezidențială, una cu un post de consilier, cealaltă cu un post de secretar.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.

În 8 aprilie 2022, Administrația Prezidențială ne-a informat că „prin act administrativ intern, s-a dispus că, începând cu data de 23.03.2022, domnul Traian Băsescu nu mai beneficiază de indemnizația stabilită în temeiul art. 2 lit. B) din Legea nr. 406/2001, respectiv «o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu»”.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*