Achitare definitivă pentru oncologii arestați în 2013 pentru grup infracțional și înșelăciune. La dosar au lucrat și polițiștii lui Berbeceanu

Unul dintre ultimele dosare la care a lucrat structura BCCO Alba Iulia condusă de fostul comisar șef Traian Berbeceanu a fost finalizat, după 12 ani de la începerea cercetărilor și 6 ani de judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia i-a achitat definitiv pe toți cei 12 inculpați trimiși în judecată în 2017, de către DIICOT Alba Iulia, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, înșelăciune, dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și alte fapte.

Hotărârea instanței din Alba Iulia a fost pronunțată în 31 mai 2023. În aprilie 2013, în urma unor descinderi ale ofiţerilor de combatere a criminalităţii organizate aflaţi sub comanda lui Traian Berbeceanu, peste 30 de persoane din Hunedoara au fost duse la audieri, iar ulterior 12 dintre acestea, printre care medicii oncologi Nadia Ţârvuloiu, Alina Popa şi Elisabeta Mezo, dar şi administratori ai unor farmacii din judeţul Hunedoara, au fost puse sub învinuire pentru infracţiuni economice grave, reținute și apoi arestate preventiv. Cei mai mulți au fost menținuți în arest preventiv din aprilie până în iulie 2013.

„În cursul anului 2010, doi dintre inculpaţi au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală. Au început să folosească firme pe care le deţineau şi în care aveau calitatea de asociaţi şi / sau administratori ori în care aveau aceste calităţi persoane apropiate sau chiar aparţinători, şi care deţineau farmacii, pentru a înregistra aprovizionări fictive cu medicamente, în special oncologice sau adjuvante (substanţe cu valori mari şi care sunt decontate din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în totalitate).

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*