Accidentul în care a murit polițistul Bogdan Gigină, descris de bărbatul care a săpat groapa. Gabriel Oprea n-a venit să-l audă

Ultima persoană care l-a văzut în viață pe polițistul Bogdan Gigină a fost muncitorul necalificat care a săpat groapa în care agentul a intrat cu motocicleta în timp ce îl escorta pe Gabriel Oprea, în seara de 20.10.2015.

Emil Alexie a fost martor ocular la tragedie și a fost audiat marți, 29 noiembrie, la Tribunalul București, în procesul în care fostul vicepremier și șef al MAI este judecat pentru ucidere din culpă.

Emil Alexie lucra în seara tragediei pentru firma lui Petru Mazilu, General MPM Impex SRL, patronul fiind și el judecat pentru aceeași infracțiune ca Gabriel Oprea.

Fostul vicepremier a lipsit și de data acesta de la proces. În schimb, patronul General MPM Impex SRL vine la fiecare termen de judecată.

Muncitorul susține că groapa era corespunzător semnalizată în seara de 20.10.2015 – cu indicatoare luminoase intermitente, semne de circulație și bandă reflectorizantă – dar spune că înainte de accident o basculantă tocmai ridicase pământul excavat pentru a-l transporta în afara orașului, fapt care ar fi putut face carosabilul și mai alunecos, pe condiții de ploaie. Cu toate acestea, judecătorul fondului a respins întrebările cu privire la aceste aspecte, considerând că „exced obiectului cauzei”.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*