A fost publicată lista admișilor în profesia de avocat. La Satu Mare a fost admisă o persoană

Au fost publicate rezultatele de la examenul de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (pentru a deveni avocat stagiar), precum și cel de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice care s-a desfășurat în data de 19 septembrie 2021. Lista cu admișii se găsește pe site-ul Uniunii Națională a Barourilor din România (UNBR).  În Baroul Satu Mare a intrat o persoană.

Examenul a avut loc la Romexpo iar aspiranții la profesia de avocat stagiar și definitiv au spus că nu au avut parte de un concurs onest, în care să fie respectat regulamentul. Ba chiar au cerut anularea acestuia de urgență. În acest sens, au fost depuse mai multe petiții la Baroul București. Candidații s-au plâns de zgomotul infernal, provenit de la concertul formației 5 Gang și de drifturile din cadrul European Car Festival. Unul dintre participanții la examen a declarat chiar că în timpul examenului: „Auzeam doar ‘Sunt un tanc, sunt un tanc!’ ”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*