Doi polițiști, complici ai unei tâlhării de 300.000 de euro, au fost condamnați la închisoare

Doi polițiști, complici ai unei tâlhării de 300.000 de euro, au fost condamnați la închisoare! Conform soluţiei pe scurt, publicată pe portalul Curţii, poliţistul Covaci Marius-Petru a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată, în regim de detenţie. Colegul său, poliţistul Ţicală Denis-Alexandru-Nicolae, a fost condamnat la trei ani închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată, în regim de detenţie, după ce în sentinţa iniţială primise doi ani de închisoare, informează aradon.ro

În acest dosar au mai fost condamnaţi Vesa Flavius Florin – cinci ani de închisoare pentru tâlhărie calificată (faţă de trei ani în prima sentinţă) şi Toadere Dragoş – trei ani de închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată (faţă de doi ani de închisoare în prima sentinţă).

În noiembrie 2020, poliţiştii arădeni începuseră o anchetă după ce 300.000 de euro au fost furaţi dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pâncota. Victima relatase că o persoană mascată a intrat peste ea în locuinţă şi a agresat-o până a spus unde ţine banii. Ulterior, în 5 martie 2021, anchetatorii au anunţat că au fost reţinuţi patru suspecţi, după ce poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad au efectuat cinci percheziţii domiciliare.

“Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi ar fi asigurat ieşirea din imobil”, preciza IPJ Arad, în martie 2021.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar la domiciliul unuia dintre suspecţi au fost găsite 22.380 de ţigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.

SURSA: aradon.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*