Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, un permis de conducere fals. Cetățeanul român, în vârstă de 37 de ani, este cercetat penal.
Ieri, 15 august a.c., la ora 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă de 37 de ani. conducând un autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Italia.
Colegii noștri au solicitat șoferului și permisul de conducere, ocazie cu care au constatat faptul că documentul prezentat la control, cu însemnele autorităților din Ucraina, nu este unul autentic, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere fără permis.
Lasă un răspuns