Tudor Chirilă, după sentința Colectiv: „Statul este duşmanul numărul unu al cetăţenilor care îl hrănesc. Ne hrănim călăii, practic”

Artistul Tudor Chirilă consideră că sentinţele date în dosarul Colectiv sunt “mici pentru o tragedie atât de mare”, precizând că atâta vreme cât statul nu se poate responsabiliza faţă de cetăţeni, este un moment trist pentru România. El consideră că statul este duşmanul numărul unu al cetăţenilor şi că “ne hrănim călăii, practic”.

Tudor Chirilă a fost întrebat, duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, dacă în dosarul Colectiv are senzaţia că s-a făcut dreptate.

“Vorba cuiva dintre victimele tragediei de la Colectiv: S-a făcut justiţie, dar nu s-a făcut dreptate. Pentru mine procesul de la Colectiv are valoarea unui proces politic. Atâta vreme cât practic pedeapsa pentru responsabilii funcţionari publici ai statului e de patru ani, cum e cazul primarului Piedone, care va ieşi după un an, că se apropie de 60 de ani sau face 60 de ani, i se reduce o treime.

Din punctul meu de vedere, dacă empatia socială şi exerciţiile de substituţie pe care statul trebuie să le facă prin reprezentanţii lui, prin funcţionarii publici ca să se pună în pielea cetăţeanului şi să respecte acest contract social, dacă astea nu există în mod genetic, ele trebuie să existe în baza unei coerciţii”, a menţionat Chirilă.

El consideră că sunt multe categorii sociale defavorizate în relaţia cu statul de Codul Penal, care prevede nişte pedepse care ajung să ducă în derizoriu tragedii cum a fost cea de la Colectiv.

Continuarea AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*