Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune a intrat în grevă de avertisment și la Satu Mare

Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune a declanșat greva de avertisment. Ei reclamă că Guvernul refuză să rezolve problema drepturilor salariale, recunoscute prin efectul legii și conform hotărârilor judecătorești”.

Membrii sindicatului solicită ca Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune să demareze negocierile și să promoveze urgent statutul personalului de probațiune. În caz contrar, cei de la SNCSP amenință cu sesizarea CJUE.

Greva a început la data de 5 octombrie și continuă și astăzi, pentru că Guvernul nu ia în seamă problemele pe care le reclamă consilierii de probațiune.

Încetarea lucrului are loc în intervalul orar 12:00 – 14:00. Este al doilea pas pe care l-au făcut cei de la Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune, după ce la 26 septembrie 2022 SNCSP a început greva japoneză, nemulțumit de discriminarea salarială la care sunt supuși consilierii de probațiune în raport cu alte familii din categoria ocupațională a justiției.

În cazul în care Executivul nu emite o ordonanță de urgență pentru eliminarea inechităților salariale, sindicatul amenință că va sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Comisia Europeană și Confederația Europeană de Probațiune. Protestul este susținut de peste 400 de consilieri de probațiune din 35 de județe, conform luju.ro.

Actiunea de intrare in greva japoneza a fost apreciata si sustinuta de catre 19 persoane de la SP SATU MARE.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*