Expert în fonduri nerambursabile ale UE, scăpat prin prescripție de procesul decontărilor fictive de la Parlamentul European

Fostul europarlamentar PDL Petru Constantin Luhan (în prezent consultant pentru accesarea fondurilor europene) a scăpat definitiv joi, 22 iunie, de procesul decontărilor fictive în dauna Parlamentului European, după ce judecătorii Curții de Apel București au constatat împlinirea termenului general de prescripție. De la decizia CCR din 26 mai 2022 până în prezent, alte 4.895 de dosare au fost închise urmare a stingerii răspunderii penale.

Petru Constantin Luhan este printre puținii norocoși dintre cei aproape 5.000 de infractori, deoarece el nu va da nici banii înapoi, deoarece Parlamentul European nu s-a constituit parte civilă în proces. Mai mult, cheltuielile judiciare vor fi plătite de statul român.

În prezent, Petru Constantin Luhan s-a retras din politică și oferă „consultanță în accesarea fondurilor europene nerambursabile”.

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinţei penale nr. 292/16.03.2023 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţate în dosarul nr. 10474/3/2019. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în prezentul apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziția inculpatului și a parchetului prin mijlocirea grefei, în data de 22.06.2023”, se arată în decizia CAB.

Petru Constantin Luhan avea 36 de ani în 2012, când a „țepuit” Parlamentul European cu 37 de cereri de rambursare a unor cheltuieli de transport în valoarea de 50.000 de euro.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*