DNA. Filierele prin care unii italieni fraudează fondurile europene în România

Cinci inculpați italieni și patru societăți comerciale constituite de aceștia în România au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în legătură cu infracțiuni de fraudare a fondurilor europene în valoare de aproape 800.000 euro.

În dosarul respectiv, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova – au dispus trimiterea în judecată a celor cinci persoane fizice și patru juridice, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

-folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
-folosirea cu rea-credință, de bunuri sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect,
-constituirea unui grup infracțional organizat
-fals material în înscrisuri oficiale,
-fals în înscrisuri sub semnătură privată

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie 2016 – octombrie 2017, inculpații, cinci cetățeni italieni, ar fi constituit un grup infracțional organizat având ca scop comiterea de infracțiuni în vederea obținerii în mod fraudulos a unor fonduri nerambursabile acordate de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (A.P.I.A.) pentru cultivarea și comercializarea tomatelor.

În acest sens acțiunile membrilor grupului, au presupus, printre altele:

– înființarea societăților comerciale inculpate, prin intermediul aceleiași persoane și utilizând date similare în mare măsură pentru identificarea societăților (sedii, numere de telefon, mandatar) precum și schimbarea sediilor societăților comerciale, la aceeași adresă din municipiul București,
– arendarea de la aceeași entitate a unor suprafețe de teren (toate în județul Mehedinți) prin intermedierea acelorași persoane, cu precizarea că arendarea acestor suprafețe de teren a fost realizată doar formal,
– contractarea de împrumuturi la bănci;
– operațiuni reciproce de împrumut, derulate între unele dintre societățile comerciale inculpate;
– demersuri pentru procurarea și întocmirea de documente justificative false (documente în materie de calitate și conformitate, facturi fiscale, chitanțe în legătură cu achizițiile de semințe și comercializare a tomatelor), atașate la dosarele cererilor unice de plată depuse la APIA, documentele fiind similare ca și conținut (cu schimbarea doar a titularului sprijinului financiar);
– modalitatea de însușire în interes personal, a sumelor obținute fraudulos cu titlu de sprijin financiar.

Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, inculpații ar fi obținut de la A.P.I.A. subvenții în valoare de 3.902.207 lei (aprox. 800.000 euro) care, după achitarea unor împrumuturi bancare (328.426 lei), ar fi fost transferate în conturile inculpaților și ulterior cheltuite în scopuri personale, contrar intereselor societăților beneficiare. Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma menționată mai sus.

În cauză, a fost încheiată o Echipă Comună de Anchetă cu Parchetul Enna din Sicilia (Italia), unitate care a instrumentat un dosar penal privind fapte conexe săvârșite de către cei cinci cetățeni italieni.

În perioada de funcționare a echipei comune, au fost realizate activități procedural penale atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Italiei. În concret, au fost efectuate audieri de persoane, s-au ridicat și transmis documente/bunuri relevante pentru stabilirea situației de fapt în cauză, au fost încunoștințate persoanele vizate de luarea unor măsuri procesuale în cauză.

Totodată, autoritățile italiene au acordat asistență judiciară în vederea identificării bunurilor deținute de către cei cinci inculpați, persoane fizice, pe teritoriul Italiei, și ulterior, prin indisponibilizarea acestora. Astfel, au fost puse sub sechestru, până la concurența prejudiciului reținut în sarcina fiecărui inculpat, atât conturi deschise la bănci din România, cât și proprietăți imobiliare situate în regiunile Enna, Capizi, Messina, Siracuza și Arrezo din Italia.

Echipa comună de anchetă a beneficiat și de sprijinul Eurojust – Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală – și Oficiului European de Luptă Antifraudă. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmit procurorii DNA.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*