Angajat al Primăriei, prins când primea mită de la o persoană care nu dorea să muncească în folosul comunității

Un angajat al Primăriei Reghin a fost prins în flagrant, vineri, când primea mită de la o persoană pentru a atesta, în mod fals, că aceasta ar fi prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii.

”La data de 11.11.2022, lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au prins în flagrant un angajat al Primăriei Municipiului Reghin, care a primit cu titlu de mită de la martorul denunţător suma de 400 de lei şi 200 de euro”, a transmis, vineri, Direcţia Generală Anticorupţie.

Sursa citată a precizat că suma de bani a fost solicitată în schimbul întocmirii documentelor care atestau în mod fals faptul că acesta din urmă ar fi prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii, în perioada octombrie – noiembrie 2022, la care era obligat de instanţă, ca urmare a condamnării definitive într-un dosar penal.

Faţă de inculpat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat judecătorului pentru drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*