VIDEO. Polițista șpăgară din Petea, arestată preventiv! Se pregătesc noi arestări

Polițista șpăgară prinsă în flagrant în timp ce lua mită 200 de euro, în Punctul de Trecere a Frontierei de la Petea, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, judecătorul de drepturi și libertăți fiind de acord cu cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, potrivit informațiilor PresaSM.

P. Raluca a fost prinsă în flagrant de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare – în timp ce primea suma de 200 de euro pentru ca unele persoane să nu fie introduse în carantină.

Ofițerii DGA au introdus tehnică de interceptare în PTF Petea de mai multe zile, având informații că privind comiterea mai multor infractiuni de corupție (luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită), dar și alte infracțiuni (fals informatic, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată), săvârșite de agenți de poliție de frontieră cu funcții de execuție, în legătură cu pretinderea și primirea, în mod direct sau prin intermediul conducătorilor auto ai unor mijloace de transport în regim international, a unor sume de bani, cuprinse între 50 și 100 de la euro, pentru neaplicarea măsurilor legale în cazul unor pasageri care se deplasează din țări ce impun măsura carantinării la intrarea pe teritoriul României.

Au fost puse în executare 9 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Satu Mare și Maramureș, la mai multe imobile ale unor polițiști de frontieră din cadrul I. T. P. F. Sighetu Marmației – S. P. F. Petea, precum și la alte persoane, dar și la imobile aparținând S. P. F. Petea. Activitățile se desfășoară într-un dosar penal, în care s-a colaborat inclusiv cu autoritățile maghiare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*