Un fost șef de serviciu din IPJ Sibiu și fost șef de cabinet în Instituția Prefectului a fost condamnat, definitiv, la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. Merișor Ceranu ar fi cerut mită inclusiv un loc de veci, potrivit procurorilor.
Bărbatul a fost trimis în judecată pentru trei fapte de trafic de influență, iar Tribunalul Sibiu l-a condamnat în 2022 la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. La Curtea de Apel Alba Iulia, în 31 ianuarie 2023, a fost achitat pentru două infracțiuni, iar pedeapsa finală este cea de 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere de 3 ani.
Dosarul în care Merișor C. a fost trimis judecat a fost rezultatul unui denunț formulat de tatăl unui băiat care nu a reușit să treacă de examinarea medicală pentru a deveni student al Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Tatăl respectivului băiat a decis să formuleze plângerea penală după ce cu alți doi ani înainte spune că i-a dat 4.500 de euro lui Merișor Ceranu, pentru ca acesta să intervină pe lângă funcționarii Academiei de la Sibiu, astfel încât tânărul să fie declarat admis.
”A pretins şi a primit de la martorul denunţător M.G.P. suma totală de 4.500 euro, în două tranşe. O dată suma de 3.000 de euro, în scopul de a interveni pe lângă funcţionarii anterior menţionaţi din cadrul academiei pentru a-l declara admis la examen pe fiul denunţătorului şi o dată suma de 1.500 euro, în scopul de a interveni pe lângă funcţionarii implicaţi în evaluarea medicală a candidaţilor la academie şi a-i determina să-l declare pe fiul denunţătorului «apt» din punct de vedere medical, pentru ca acesta să poată participa la examen”, notează procurorii sibieni în rechizitoriu.
Lasă un răspuns