Brașoveanul Alexandru Niță vrea să acționeze în instanță Spitalul Regina Maria din Brașov după ce personalul medical a încălcat protocolul și, în loc să îi permită să asiste la nașterea copilului său, l-au pregătit de o intervenție chirurgicală. El vrea să ceară daune morale de 20.000 de euro, scrie Biz Brașov.
Incidentul s-ar fi petrecut pe 23 septembrie, la orele 6.00. „La biroul de internări, soția a completat și semnat fișa de internare iar eu a trebuit sa completez un formular “Acord informat acces aparținător” unde am completat numele meu și cnp-ul, actul medical la care voi asista, naștere prin cezariană și numele + cnp-ul soției. Soția a fost preluată de către o asistentă și dusă pe secție pentru a fi pregătită pentru intervenție, iar mie mi s-a cerut să aștept în lobby să fiu preluat”, povestește brașoveanul. De aici începe însă o poveste incredibilă. „O doamnă asistentă a venit si m-a apelat după nume, apoi m-a dus într-o cameră la et.2. Acolo mi-a solicitat să fac duș și să mă spăl cu șamponul din spital și să îmbrac un halat de intervenție. Am informat-o pe doamnă că făcusem duș în acea dimineața, însă dânsa a insistat că nu pot intra în sala de operații fără să fiu dezinfectat. După ce am făcut duș și m-am îmbrăcat în halatul de intervenție, a venit o altă asistentă în cameră cu un dulap pe roți în care avea instrumente sterile. Dânsa m-a întrebat dacă am emoții și i-am spus că da, având în vedere că la primul copil născut în 10 iunie 2020, tot în același spital, nu am putut asista la naștere din cauza restricțiilor și că acum mă bucur că o pot încuraja pe sotie și să împărtășim împreună această experiență”.
Cu toate că omul explica de ce se află în spital, asistenta i-a spus că ar trebui să îi recolteze o probă de sânge, pentru că „acesta este protocolul”.
„Am rămas puțin surprins, însă am pus această cerință pe seama contextului pandemic, având în vedere că în data de 22 septembrie 2021, atât soția, cât și eu, am făcut un test PCR, fără de care nu mi s-ar fi permis să particip la naștere. Doamna asistentă a încercat fără succes să îmi recolteze sânge din mâna stângă, apoi a cerut suportul unei doamne mai în vârstă care era șefa asistentelor pe secția de chirurgie. Dânsa a reușit să-mi recolteze un flacon de sânge din mâna dreaptă și apoi a procedat la inserarea unei branule în mâna stângă, motivând că trebuie să-mi administreze antivomitiv și un calmant. Am întrebat de ce este necesar si dacă își făceau probleme că voi leșina în cursul nașterii, dar dânsele au afirmat că acesta este protocolul pentru acces în sala de operații. Înainte de a-mi administra prin branulă antivomitiv și calmant m-au întrebat dacă sunt epilat pe abdomen și le-am spus că nu, apoi dânsele au spus că trebuie și au solicitat ajutorul unui coleg de-al lor care a adus un aparat de bărbierit pe care aveau de gând să îl folosească după ce îmi administrau antivomitiv și calmant. Asistenta care a încercat să-mi recolteze inițial sânge m-a întrebat ce operație urmează să mi se facă și i-am spus, uimit, că nu mi se va face mie nici o intervenție și că voi asista soția la nașterea prin cezariană. Dânsele au râs apoi iarăși m-au întrebat cumva într-o notă mai insistentă, ce operație urmează să mi se facă. Atunci am realizat că ele de fapt mă pregăteau pe mine să fiu dus în sala de operații pe secția de chirurgie și că nu se uitaseră pe fișele pe care le înmânasem și nici nu au dat atenție detaliilor legate de nașterea soției și asistarea mea. Când au realizat că este vorba despre o neînțelegere gravă, mi-au cerut să mă schimb și am fost dus în alt salon la et.4, pentru a aștepta, de unde am fost condus mai departe în sala de operații unde soția mă aștepta îngrijorată”.
Lasă un răspuns