Adrian Mladin, fost primar al comunei Jilava, vrea ca Înalta Curte să îi explice cum se „traduce” decizia Curții Constituționale privind întreruperea prescripției. Fostul edil cere suspendarea procesului de la Curtea de Apel București în care este judecat pentru că ar fi cerut o mită de 1 milion de euro, fiind deja condamnat pe fond la 6 ani de pușcărie.
Pe data de 5 iulie va fi dezbărută cererea lui Adrian Mladin de sesizare a ICCJ și de suspendare a procesului, care acum a intrat pe ultima sută de metri. Mladin invocă prescripția faptelor, iar o eventuală suspendare a procesului până la soluționarea de către magistrații curții supreme a acestei chestiuni de drept nu poate decât să îl avantajeze.
Trebuie spus că fostul primar al comunei Jilava a reușit, luni, 2 mai, preformanța de a se autoincrimina în declarația de inculpat pe care a dat-o în fața magistraților Curții de Apel București, uitând că tot ce declară poate fi folosit și împotriva lui.
Fostul edil era prea supărat că atât fosta soție, cât și ambii lui nași – și cel de cununie, și cel de botez – l-au „turnat” la DNA pentru fraude cu terenuri.
Lasă un răspuns