Tată judecat pentru lipsirea de libertate a fiicei de șapte luni

Un bărbat din județul Brașov, judecat pentru lipsirea de libertate a fiicei sale în vârstă de șapte luni, a fost declarat nevinovat. Judecătorul a decis că fapta bărbatului, care s-a încuiat cu fata într-o cameră și a amenințat că o omoară pe fetiță și se sinucide, nu este infracțiune. Sentința nu este definitivă.

Judecătoria Brașov a pronunțat la începutul lunii august 2022 o primă sentință într-un dosar de lipsire de libertate în care a fost trimis în judecată un bărbat acuzat că în data de 17 septembrie 2019 „a luat-o din brațele mamei sale pe fiica sa minoră, în vârstă de 7 luni, şi s-a încuiat cu aceasta în interiorul locuinței sale amenințând că o va omorî și se va sinucide, refuzând să permită accesul vreunei persoane în imobil”.

Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată, între bărbat și concubina sa a izbucnit un conflict, iar „inculpatul a devenit agresiv, ameninţând că se va sinucide şi o va ucide şi pe fiica sa în vârstă de 7 luni care se afla în acel moment în braţele mamei sale”.

„În continuare, inculpatul a luat o foarfecă cu care a ameninţat că se va tăia şi, de asemenea, a luat o farfurie pe care şi-a spart-o de cap. Ulterior, inculpatul a luat-o cu forţa pe fiica sa de 7 luni, din braţele mamei sale şi a fugit cu aceasta în stradă, iar înainte de a fugi, acesta a strigat: „Plec cu ea la mine. Mai bine mă omor decât să îţi las fetiţa!”, moment în care ……(mama fetei) a început să ţipe să îi dea copilul înapoi”, se mai arată în rechizitoriu

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*