Tânăr devenit infractor la doar 20 de ani! A fost prins între Satu Mare și Botiz

La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 03.30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe Drumul Național 19, între localitățile Satu Mare și Botiz, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. 

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*