Lista sporurilor pe care le-ar putea primi personalul plătiți din fonduri publice este, de câteva zile, pe „prima pagină” a publicațiilor și, așa cum era de așteptat într-o piață a muncii în care peste o treime dintre contractele individuale de muncă încheiate în sectorul privat salariul este cel minim garantat în plată sau în jurul acestuia, reacțiile negative nu au întârziat.
În privința sporurilor, acestea sunt stabilite tot prin lege, fiind acordate în anumite condiții și în baza unor acte normative, în special acolo unde au fost identificate o serie de riscuri, adică unde s-a constatat, pe baza unor buletine de determinare, că există condiții de muncă vătămătoare, grele sau periculoase.
Faptul că o serie de reguli sunt stabilite prin acte normative cu caracter special nu înseamnă că restul lucrătorilor (care nu intră sub incidența acestor reguli) își desfășoară activitatea într-un mediu lipsit de riscuri, ci exclusiv că, în afara cadrului normativ expres și limitativ, în celelalte situații nu există obligația expertizării locurilor de muncă pentru identificarea factorilor de risc profesional și, chiar dacă acest lucru este reglementat indirect, nu există o obligație expresă privind acordarea unor sporuri, ele putând fi negociate colectiv sau individual.
Mai concret, pentru sectorul public, angajatorii prevăzuți de lege au obligația de a dispune expertizarea locurilor de muncă din cadrul unităților proprii, competența fiind a direcțiilor de sănătate publică județene, în timp ce pentru restul angajatorilor sunt incidente dispozițiile legale privind securitatea și sănătatea în muncă.
În principal, discutăm despre factorii de risc profesional și despre impactul acestora asupra sănătății lucrătorilor, în funcție de specificul activităților desfășurate, atât la nivelul fiecărui angajator, cât și la nivelul fiecărui loc de muncă sau post de lucru, după caz.
Fișa de identificare a factorilor de risc profesional este un document pe baza căruia medicul de medicina muncii decide care sunt investigațiile necesare stabilirii aptitudinii fiecărui salariat încă din momentul angajării și, ulterior, în cadrul examenelor medicale periodice, serviciile medicale profilactice fiind practic supravegherea sănătății lucrătorilor, iar asigurarea acestora reprezintă chiar o obligație a angajatorului.
Altfel spus, în cadrul acestei fișe regăsim riscurile profesionale pentru fiecare loc de muncă sau post de lucru, însă ele sunt identificate și evaluate de către angajator, cu participarea lucrătorilor, potrivit dispozițiilor Legii 319/2006 și ale Normelor sale de aplicare, prin raportare la dispozițiile HG 355/2007.
În acest moment, cel puțin în cazul contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Legii 283/2022, riscurile specifice postului se regăsesc și în cuprinsul contractului individual de muncă, deci fiecare salariat le poate identifica în exemplarul care pe care angajatorul i l-a înmânat înainte de începerea activității.
Faptul că nu există o normă juridică prin care expertizarea locurilor de muncă sau a posturilor de lucru să fie obligatorie, nu exclude obligația angajatorilor (a tuturor angajatorilor) de a evalua riscurile profesionale pentru toate locurile de muncă din unitate și de a asigura serviciile medicale profilactice, însă impactul factorilor de risc asupra sănătății poate fi stabilit de instituțiile prevăzute de lege sau de operatorii economici autorizați în acest sens, fiind în discuție expertizarea condițiilor de muncă.
Și da, nu este gratuită expertizarea nici pentru instituțiile publice, ordonatorii de credite având în schimb obligația de a asigura aceste costuri și de a le lua în calcul la întocmirea bugetului.
Și nici în cadrul tuturor instituțiilor publice, deși există tehnic această obligație, nu s-a efectuat expertizarea locurilor de muncă și a posturilor de lucru, fiind astfel imposibilă acordarea unor sporuri.
Lasă un răspuns