Soarta lui Sorin Oprescu, la mâna Înaltei Curți. Fostul edil a pierdut aproape toate contestațiile împotriva condamnării

Lui Sorin Oprescu i-a mai rămas pe rolul instanțelor doar una dintre numeroasele căi extraordinare de atac pe care le-a exercitat împotriva deciziei definitive de condamnare la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru infracțiuni de corupţie. Curtea de Apel București i-a respins vineri seară, 20 ianuarie, contestația în anulare făcută de fostul edil, astfel că acestuia îi mai rămâne un recurs în casație, pe care Înalta Curte îl va soluționa pe 25 ianuarie.

Avocații lui Sorin Oprescu au făcut totul pentru a-l scăpa de pușcărie pe fostul primar fugar, a cărui extrădare a fost refuzată de instanțele din Grecia.

În prezent, Sorin Oprescu așteaptă, din patria lui Platon, pronunțarea Înaltei Curți cu privire la recursul în casație, după ce a pierdut definitiv contestația în anulare:

„Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva Deciziei penale nr 575/A/13.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția I Penală în dosarul 42389/3/2015. (…) Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția procurorului şi a părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 20.01.2023”, se arată în minuta deciziei Curții de Apel București.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*