Serbările și festivitățile în școli și grădinițe sunt permise în acest an, dar cu participarea copiilor, elevilor și cadrelor didactice, fără părinți, au declarat pentru Edupedu.ro surse din ministerul Educației.
„După reglementările de la acest moment, pot face festivități, dar fără participarea părinților”, au explicat acestea. Potrivit celei mai recente Hotărâri de Guvern care adoptă măsurile de relaxare din perioada sărbătorilor, HG 112/2021, evenimentele de acest fel sunt permise în anumite condiții de protecție și prevenție epidemiologică.
Punctul 9 din Anexa HG prevede „se propune menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise și desfășurarea acestora în condițiile punctelor 9-23”.
Pe de altă parte, ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, care prevede normele de organizare din școli în această perioadă, stabilește că părinții nu au acces în unitatea de învățământ decât în cazuri excepționale, punctuale.
Punctul II, alineatul 2 din Anexa ordinului 5338/2021:
„Accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unității de învățământ (părinți, alți însoțitori etc.) va fi interzis, în afara cazurilor excepționale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unității de învățământ. Părinții/Însoțitorii copiilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități au acces în unitatea de învățământ, cu respectarea normelor de protecție sanitară necesare”.
Lasă un răspuns