Marius Drăghici – românul cerut pentru a fi judecat în Marea Britanie pentru tragedia în care 39 de vietnamezi au murit în timpul unui transport ilegal de migranți, pe 23 octombrie 2019 – cere să fie pus în libertate pe cauțiune pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale înainte de extrădare.
Marius Drăghici este unul dintre cei trei români care făceau parte din rețeaua de traficanți de migranți care opera pe teritoriul Marii Britanii, cerut acum de autroritățile de la Londra pentru a răspunde pentru moartea prin asfixiere a celor 39 de migranți vietnamezi în Essex.
Capul rețelei, Gheorghe Nica, a fost deja condamnat de o instanță britanică la 27 de ani de pușcărie, în timp ce un alt român – Dragoș Ștefan Damian, cu rol de cărăuș de migranți – a primit o pedeapsă de 3 ani și 10 luni de închisoare.
Numai că Marius Drăghici nu vrea să fie predat, astfel că face obiectul unui dosar de extrădare pasivă aflat pe rolul Curții de Apel București
Autoritățile din Marea Britanie au trimis la dosar, în formă tradusă în limba română, mandatul de arestare emis pe numele lui Drăghici. Însă avocații românului au cerut, vineri, 16 septembrie, să studieze documentele în original, în limba engleză.
Lasă un răspuns