Român predat în SUA după ce a „livrat” infractorilor americani sute de dispozitive pentru clonat carduri. Cum l-au prins agenții Secret Service

Un craiovean care a fabricat în România sute de dispozitive de clonare a cardurilor bancare, pe care le-a livrat în SUA, a fost predat autorităților de la Washington pentru a fi judecat pentru fraudă cu dispozitive de acces, pentru care riscă o pedeapsă de 15 ani de închisoare.

Agenții US Secret Service l-au prins pe Ninel Eleodor Pencu după o investigație de doi ani.

Curtea de Apel București a admis pe data de 9 noiembrie 2022 cererea autorităților americane formulată în baza mandatului de arestare emis de Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York.

Cum Ninel Eleodor Pencu a fost de acord cu extrădarea, decizia instanței a rămas definitivă și acesta a fost predat în Statele Unite.

Potrivit motivării deciziei consultate de Ziare.com, craioveanul comercializa dispozitive de skimming la circa 300 de dolari bucata, pe care le cumpărau membrii unei rețele din SUA.

Skimming-ul este modalitatea prin care infractorii fură datele personale ale utilizatorilor de pe banda magnetică a unui card bancar, pe care le folosesc apoi în clonarea cardului. Practic, în urma procesului se obține un nou card bancar cu aceleași date ale utilizatorului.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*