Relația otrăvită intermediată de un site de matrimoniale. Ce a pățit un român aflat la muncă în Germania

A vrut să aibă o relație cu o femeie pe care a cunoscut-o pe un site de matrimoniale, dar a fost înșelat cu mai multe sute de euro. Prietena virtuală i-a cerut românului bani pentru a merge la el în Germania.

Românul a cunoscut-o pe femeie la începutul lunii mai 2020, prin intermediul unui site matrimonial și a continuat, o perioadă de timp, să vorbească cu aceasta prin intermediul unei rețele de socializare. Cei doi au dezvoltat o relație virtuală și au purtat discuții în legătură cu deplasarea femeii în Germania, pentru a se întâlni.

În realitate, femeia nu a avut niciun moment intenția de a părăsi România și a decis să pună în aplicare un plan pentru a obține bani de la prietenul virtual. Astfel, în 8 mai 2020, i-a cerut acestuia să îi trimită suma de 150 de euro pentru a-şi achita biletul de călătorie spre Germania, lucru care s-a și întâmplat.

În ziua următoare, femeia i-a comunicat victimei sale că a plecat spre Germania și se află în vamă, însă nu putea intra pe teritoriul Germaniei, întrucât figura în evidenţe cu o amendă contravenţională neachitată.

„Pentru a oferi mai multă credibilitate afirmaţiei, a expediat părții civile, prin intermediul telefonului, o imagine reprezentând o sancțiune contravențională în cuantum de 673,60 euro, pe care o primise la un moment dat în Germania, astfel că i-a solicitat acesteia să-i trimită suma de 300 euro, minimul pe care ar fi trebuit să-l achite pentru a i se permite accesul pe teritoriul Germaniei”, se precizează în dosar.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*