Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să repună pe rol judecarea apelului în procesul în care rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, are o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în dosarul „Cutezătorii”, pentru a se analiza dacă se aplică decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.
Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.
Ulterior, pe 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.
Această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.
Este şi cazul dosarului în care Mihnea Costoiu, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în prezent rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de 10 milioane euro legat de închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu.
Lasă un răspuns