Propunere: Președinții consiliilor județene să beneficieze de mașină cu girofar și de pașaport diplomatic

Prin intermediul a două proiecte de lege înregistrate în această săptămână la Senat pentru dezbatere, mai mulți parlamentari propun ca președinții consiliilor județene să primească beneficii noi. Mai exact, potrivit propunerii, aceștia vor putea folosi mașini cu girofar și vor putea circula în străinătate în baza unui pașaport diplomatic.

Prin primul proiect de lege se propune ca și președinții de consilii județene să poată folosi, atunci când se deplasează în teritoriu, în cadrul unor acţiuni de intervenţie sau activităţi care au caracter de urgenţă, mașini cu girofar albastru. Astfel, după cum își motivează inițiatorii propunerea, se face recunoașterea “locului şi rolului preşedinţilor de consilii judeţene în ierarhia unui stat de drept”, măsura având rolul “de a facilita rezolvarea operativă a tuturor tipurilor de activităţi specifice, precum şi îndeplinirea atribuţiilor alocate acestei funcţii”.

În prezent, potrivit Codului rutier, sunt autorizate să utilizeze semnale luminoase de culoare albastră mașinile aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare și altele, dar doar când sunt în misiuni urgente.

Tot Codul rutier stabilește că girofarurile albastre obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere, dar nu îi obligă să se oprească pe marginea drumului, așa cum se-ntâmplă în cazul girofarurilor roșii (folosite de polițiști și pompieri).

Apoi, prin al doilea proiect ce-i vizează pe preşedinţii consiliilor judeţene, se propune includerea acestora în categoria persoanelor care pot obține un pașaport diplomatic. Potrivit inițiatorilor, “aceasta este o consecinţă firească a recunoaşterii locului şi rolului preşedinţilor de consilii judeţene în ierarhia unui stat de drept”.

Pentru a se putea aplica, fiecare dintre cele două proiecte trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*