O femeie care a păcălit mai multe persoane că le va angaja la SRI prin intermediul soțului său – despre care se lăuda că este un colonel cu funcție importantă în servicul secret – a scăpat „ieftin”, după ce instanța a hotârât că a făcut destulă pușcărie, adică 2 ani și 3 luni. Acesta i-a falsificat semnătura directorului SRI, Eduard Hellvig, precum și pe cea a adjunctului acestuia.
Din actele dosarului rezultă că femeia a săvârșit în acest mod 14 fapte de trafic de influență, pentru 9 dintre ele fiind condamnată 3 ani și 4 luni de închisoare. În timp ce se afla la pușcărie, procurorii au trimis-o în judecată pentru restul de 5 fapte, însă până la o decizie definitivă acesta a obținut liberarea condiționată, la executarea a 27 de luni din totalul de 40 pe care trebuia să le petreacă după gratii.
În perioada 2016-2017, Lenuța Liliana Bărăgan a pretins și a primit de la mai multe persoane, direct sau prin intermediari, în scopul de a le angaja la SRI pe diverse posturi – electrician, șef de protocol, șofer, economist sau economist debutant. Acesta le crea respectivilor convingerea că soțul ei, despre care le spunea că este colonel SRI, le va pune „o vorbă bună” pe lângă departamentul Resurse Umane al instituției.
Lasă un răspuns