În 18 ianuarie s-au împlinit 172 de ani de la nașterea lui Ioan Slavici. Cum se sărbătorește în fiecare an poetul Eminescu și despre el se scriu tone de texte, am preferat să-l alegem azi pe prietenul lui – Slavici. Știm, știm, există o aversiune cumva generalizată a generației Z împotriva clasicilor. Anul trecut Oana Moraru, expertă în educație privată a sugerat că „Moara cu noroc” a lui Slavici ar trebui scoasă cu totul din programa școlară. Ea își motiva gestul spunând că textul nu prea e „actual”. Dar „Moara cu noroc” e un text realist despre un cârciumar care se folosește de banii unui antreprenor-interlop-porcar și-și distruge familia și toată viața din cauza asta. El e șantajat, se afundă în “troaca porcilor” cum s-ar spune iar la final pierde tot. Dacă deschideți orice site de ziar de azi, există cel puțin 10 povești asemănătoare actuale. Compromisurile ilegale, interlopii, banii (sau lipsa lor), uite câteva subiecte care vor fi mereu de actualitate.
De altfel nuvela „Moara cu noroc” a fost ecranizată. În 1955, în filmul „La moara cu noroc” de regizorul Victor Iliu (cu Constantin Codrescu – Ghiță, Ioana Bulcă – Ana, Geo Barton – Lică Sămădăul, Colea Răutu – Pintea), produs la Studioul Cinematografic „București”. N-o să-ți vină să crezi (cum se spune) dar filmul a fost nominalizat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pentru marele premiu Palme d’Or în anul 1957.
Și ce să vezi, în 2016, nuvela a fost ecranizată din nou. Filmul se numește „Orizont”, este regizat de Marian Crișan (despre care se știe printre altele că e obsedat de Salonta, orașul său natal) și spune povestea lui Lucian (András Hatházi) şi a Andrei (Rodica Lazăr) – soţ şi soţie, care, în încercarea de a-și găsi „norocul”, preiau în administrare o cabană pierdută undeva în Munţii Apuseni. Lucrurile par să meargă bine, până când Lucian realizează că tot ce se întâmplă pe munte şi la cabană e controlat de Zoli (Bogdan Zsolt), un cap al mafiei tăierilor ilegale de păduri. Cum vă spuneam mai sus, Slavici nu e deloc demodat, rămași în urmă sunt cei care nu știu să-l citească.
Pe lângă faptul că a scris Moara cu noroc, trebuie să știi despre Ioan Slavici că a urmat cursurile liceului maghiar din Arad (1859-1865), apoi s-a transferat la Liceul Piarist din Timișoara. Din cauza dificultăților financiare ale părinților a abandonat școala, reușind să susțină examenul de bacalaureat în 1868, la Satu Mare. De altfel, în adolescenţă, a fost chiar protagonistul unei călătorii epice de şase săptămâni, pe jos, de la Satu Mare până acasă. Apoi s-a înscris la Facultatea de Drept și Științe de Stat a Universității din Budapesta în octombrie 1868, dar a întrerupt studiile pentru că s-a îmbolnăvit. Un an mai târziu, a reluat studiile la Facultatea de Drept din Viena,unde l-a cunoscut pe poetul Mihai Eminescu, între cei doi formându-se o puternică legătură de prietenie.
Slavici a început să scrie la îndemnul lui Eminescu, care l-a recomandat revistei „Convorbiri literare”, unde a debutat ca scriitor, în martie 1871. El a ajuns în România în 1874, stabilindu-se mai întâi la Iași, apoi la București, unde a lucrat ca publicist, profesor și ziarist. Slavici fost redactor la ziarul „Timpul” (1877-1880), alături de Mihai Eminescu și de Ion Luca Caragiale.
În timpul vieții n-a fost iubit nici de maghiari, nici de români
Pentru că a luptat mereu pentru drepturile românilor din Transilvania n-a fost iubit de autoritățile maghiare care l-au închis. Datorită activității sale în favoarea drepturilor românilor din Transilvania, Slavici a fost acuzat de „agitație împotriva statului”. I-au fost intentate cinci procese de presă, fiind condamnat să plătească mai multe amenzi, dar și la un an de închisoare, executat la Vaț (1888-1889). (mai multe amănunte aici)
Întors la București în 1890, a primit cetățenia română doi ani mai târziu. A scris în ziarul „Ziua”, pe care l-a condus între 31 iulie 1914 și 15 august 1915 și a deranjat de data aceasta românii. După momentul intrării României în război împotriva Austro-Ungariei, în 1916, Slavici a fost arestat și închis, fiind acuzat de propagandă antiromâneasă. Slavici a fost arestat și întemnițat la Domnești, în Ialomița, iar după câteva luni de detenție forțată, timp în care i-au fost confiscate manuscrise importante, printre care și un roman, a fost pus în libertate.
În timpul ocupației germane a colaborat la „Gazeta Bucureștilor”, publicație de orientare progermană. În ianuarie 1919, după încheierea păcii, a fost arestat din nou, judecat și condamnat la șapte ani de închisoare.
Ziarul „Universul”, din 14 februarie 1919, își informa cititorii despre depunerea de către Parchetul Curții Marțiale, la Văcărești, a unora dintre colaboratorii Gazetei Bucureștilor, sub acuzația de „atentat la siguranța statului și concurs dat inamicului”. Sentința a fost considerată nedreaptă de opinia publică. Presiunea publică pusă pe autorități a condus în final la eliberarea sa, după mai puțin de un an de detenție. Scriitorul a fost eliberat la sfârșitul anului din închisoarea Văcărești.
Ioan Slavici a murit la 17 august 1925, la Crucea de Jos, orașul Panciu, județul Vrancea.
Lasă un răspuns