Polițistul, amanta și soția, ”actori” principali într-o poveste incredibilă derulată într-un sat din România. Cum s-a încheiat răzbunarea celor doi soți

Un polițist, soția și fosta amantă a acestuia au fost personajele principale alea unei situații care poate fi oricând un scenariu de film și care s-a derulat într-o comună din județul Alba. Totul s-a finalizat cu un proces penal și cu condamnarea celor doi soți la închisoare cu suspendare.

Hotărârea definitivă a fost pronunțată la Curtea de Apel Alba Iulia în 17 ianuarie 2023. Polițistul (Mihai L.), în prezent pensionat, a fost condamnat la a pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni de închisoare cu suspendare, iar soţia acestuia (Mihaela L.) a primit 2 ani de închisoare, tot cu suspendare. Cei doi trebuie să îi plătească amantei suma de 1.000 de euro reprezentând daune morale.

Povestea incredibilă s-a derulat în perioada februarie – martie 2020. Bărbatul era ajutor de şef de post în comuna Vadu Moţilor, județul Alba, şi a avut o relaţie în afara căsătoriei cu o altă femeie. După ce relaţia s-a încheiat, femeia a căutat-o pe soţia poliţistului şi i-a comunicat despre aventura cu soţul ei.

Ulterior, cei doi soţi, de comun acord, s-au înţeles şi au gândit un plan de răzbunare. Astel, au reușit să obțină acces, prin fraudă informatică, la două numere de telefon aparţinând fostei amante. Ulterior, au accesat conturilor de Facebook, Whatsapp, SMS, Tik Tok ale acesteia şi au demarat o campanie de denigrare a femeii pe toate reţelele de socializare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*