Peste 1.800 de persoane supravegheate judiciar în luna martie, în România, conform Legii nr. 118/2019

În perioada 1 – 31 martie 2023, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost luate în supraveghere 1.885 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.

Astfel, față de 441 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de 1.440 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de 4 persoane cea a controlului judiciar pe cauțiune.

În prezent, se află în supraveghere 13.207 persoane cu măsuri preventive, dintre care 2.020 se află în arest la domiciliu, 11.161 se află sub control judiciar, iar față de 26 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Sumele stabilite de organele judiciare prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune, dispuse în perioada 2022 – 2023, sunt în valoare de 3.450.500 de euro și 3.890.580 de lei.

La data de 31 martie 2023, existau 50.979 de persoane înscrise în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, pentru care structurile Poliției Române desfășoară activități de supraveghere, conform Legii nr. 118/2019.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*