Oficial: Cei care produc acasă pălincă sunt scutiți de acciză în limita a 50 de litri, de la 1 februarie

În condițiile fiscale existente până acum, cei care produc acasă țuică, pălincă și rachiu, în loc să ducă fructele la distilerii și să plătească acciza redusă la jumătate, riscau să fie sancționați de autorități.

Codul fiscal urmează să fie modificat de la 1 februarie, iar producția de alcool din fructe acasă pentru consum propriu, cu sisteme de distilare înregistrate la autorități, va fi nu doar posibilă, dar și scutită de accize, în limita a 50 de litri anual.

OG nr. 4/2022, apărută vineri în Monitorul Oficial, modifică destul de mult Codul fiscal în materia accizelor, pentru a transpune prevederi adoptate la nivel european. Un tip de produs pe care sunt aplicate accizele este alcoolul și, implicit, băuturile alcoolice. Acizele se pun pe:

  • bere sau amestecuri de bere cu băuturi nealcoolice;
  • vin;
  • alte băuturi fermentate, cum ar fi cidrul;
  • produse intermediare, ca sherry sau porto;
  • alcool etilic/băuturi spirtoase.

„Este scutit de la plata accizelor alcoolul din fructe, în limita a 50 de litri anual, consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie:

  1. a) produs de respectiva persoană fizică din fructe deținute, cultivate și furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafață de teren deținută în temeiul unui drept real, utilizând un dispozitiv de distilare simplu, de mici dimensiuni, înregistrat la autoritatea competentă, și/sau
  2. b) produs pentru respectiva persoană fizică în distilerii autorizate din fructele deținute, cultivate și furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafață de teren deținută în temeiul unui drept real”, aflăm recenta ordonanță. Prevederea se referă la alcoolul din producția proprie, fie că asta înseamnă distilarea lui acasă, cu mici dispozitive (dar neapărat înregistrate la autorități), fie produs în distilerii autorizate, dar cu fructele proprietatea persoanei respective – nu cumpărate!

La nivelul UE, dar și în România, nu se plătesc accize pentru majoritatea produselor artizanale care nu sunt destinate comercializării, cu excepția băuturilor spirtoase. Mai exact, una e situația acum pentru cel care face vin în producție proprie, alta e pentru cel care face țuică.

Până acum, în Codul fiscal deținerea unor cantități de alcool pe care nu avem niciun fel de marcaj, adică așa cum e cel produs acasă, e pedepsită penal: „deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri” se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*