Novak Djocovic închis în hotelul din Australia până luni când se va afla rezultatul cererii avocaților săi

Părinții lui Novak Djokovic au criticat oficialii australieni numindu-i „idioți” pentru că l-au reținut pe sportiv într-un hotel pentru refugiați după ce viza i-a fost anulată.

Tatăl lui Djokovic, Srdjan, a spus că fiul său este victima unui „atac politic”, fiind transformat într-un „țap ispășitor” al regulilor dure ale Australiei în materie de vaccinuri.  El a făcut apel la sârbi și la oamenii din întreaga lume să se ‘revolte’ și să îi confrunte pe politicienii care vor să-l ‘umilească’ pe Novak Djokovic.

Pe de altă parte vicepremierul australian Barnaby Joyce a ripostat, spunând că Djokovic trebuie să fie deportat dacă a mințit în legătură cu formularul de scutire medicală, acuzându-l că n-a luat Australia în serios. El a mai spus că ‘oamenii bogați nu sunt mai presus de lege’, în timp ce Djokovic rămâne închis în Park Hotel până luni, în așteptarea rezultatului cererii întocmite de avocați împotriva evacuării sale, care va avea loc luni la ora locală 10.00. Scutirea sa medicală a fost acordată de două organisme medicale independente, în cadrul unui proces organizat de statul Victoria și Tennis Australia, care administrează Australian Open, dar experții vor avea ultimul cuvânt.

Scutirea s-a bazat doar pe informațiile furnizate de Djokovic care au fost luate ca atare, însă pentru ca ele să fie valabile ar fi trebuit totuși să fie confirmate de către polițiștii de frontieră de la aeroport, iar aceștia i-au refuzat lui Djokovic intrarea în țară.

Tatăl lui Djokovic, Srdjan – a ripostat la adresa oficialilor australieni pe care îi acuză că vor să-l „umilească” pe fiul său, spunând că ceilalți jucători de tenis care au tot scutire medicală au putut intra în țară. El a declarat astăzi într-o conferință de presă: „Novak și echipa sa au depus același tip de documente ca și ceilalți 25 de jucători de tenis și care nu au avut nicio problemă. Vor să-l umilească. Puteau să spună ‘nu veni Novak’ și ar fi fost în regulă. Dar nu, au vrut să-l umilească și încă îl țin în închisoare. Pentru că nu este doar reținut, este în închisoare. I-au luat toate lucrurile, chiar și portofelul. L-au lăsat doar cu un telefon și fără haine de schimb, fără să aibă unde să se spele pe față. Este în închisoare. Mândria noastră națională este prizoniera acestor idioți.”

Novak Djokovic a fost reținut pe aeroportul Tullamarine din Melbourne în cursul nopții, după ce i s-a refuzat intrarea, deși a declarat că a primit o scutire medicală pentru a juca la Australian Open. Când tenismenul a aterizat miercuri, poli’i;tii de frontieră nu au acceptat scutirea și au spus că viza sa nu este valabilă fără ea, emițând o declarație în care se arată că Djokovic nu a îndeplinit cerințele de intrare.

El a primit apoi un document scris prin care i s-a refuzat viza și era anunțat că va fi expulzat, pe fondul disputei dintre statul Victoria și guvernul australian, ambele dând vina unul pe celălalt pentru a evita criticile vehemente ale locuitorilor din Melbourne, care au îndurat mai multe zile de izolare decât oricare alt oraș din lume.

De asemenea, u apărut o mulțime de întrebări cu privire la aprobarea inițială a scutirii medicale, după ce Sydney Morning Herald a publicat scrisori trimise în noiembrie de Departamentul de Sănătate și de ministrul sănătății către Tennis Australia, care indicau că Djokovic nu îndeplinea condițiile standard.

Scrisorile menționau că o infecție cu Covid în ultimele șase luni nu este suficientă pentru a primi o scutire, cu excepția cazului în care persoana a fost vaccinată. Djokovic ar fi crezut că un test PCR pozitiv recent, fără vaccinare e suficient pentru intrarea în țară.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*