Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPR) se mobilizeaza in sprijinul refugiatilor ucraineni. Biroul de comunicare al UNNPR a anuntat ca notarii au demarat o campanie pentru ajutorarea in regim de urgenta a familiilor din Ucraina care se retrag din calea razboiului, sens in care sunt facute donatii, este asigurata consiliere de specialitate gratuita, fiind declansate operatiuni de strangere de fonduri si voluntariat.
Potrivit precizarilor UNNPR, in cadrul unei actiuni concertate, inca din primele zile ale izbucnirii conflictului armat din Ucraina, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania, Camera Notarilor Publici Bucuresti, Camera Notarilor Publici Constanta, Camera Notarilor Publici Galati, Camera Notarilor Publici Ploiesti si Camera Notarilor Publici Cluj s-au unit intr-un demers de amploare, menit sa asigure nu doar ajutoare de prima necesitate persoanelor in situatii limita, ci si asistenta in probleme notariale ce vizeaza statutul de refugiat si tranzitul pe teritoriul Romaniei.
„In aceste momente de cumpana pentru copiii, femeile si varstnicii alungati de razboi, notariatul roman isi exprima solidaritatea cu acestia nu doar la nivel declarativ, ci concret, prin fapte, asa cum am facut-o si in alte situatii din trecut. In acest sens, intr-o prima etapa, UNNPR doneaza suma de 100.000 de lei pentru finantarea efortului de cazare si ajutorare cu produse de stricta necesitate a acestor oameni, pe care ii consideram ca frati aflati intr-o situatie dramatica. Impreuna cu colegii notari din structurile de conducere ale profesiei am pus la punct o strategie punctuala de asistenta, pe care o vom implementa pe masura ce situatia din teren o impune.”, a declarat presedintele UNNPR, notar public Dumitru Viorel Manescu.
Lasă un răspuns