Omul de afaceri Nelu Iordache va afla pe 10 iunie pronunțarea definitivă în dosarul Bata Sky, în care este judecat pentru infracțiuni economice.
Curtea de Apel București a luat în discuție, miercuri după-amiază, ultimul termen în apel al patronului Romstrade care deja execută o pedeapsă de 11 ani și 9 luni de închisoare pentru fraude cu fonduri UE în alt dosar, cel al Autostrăzii Nădlac-Arad.
Miza este mare pentru Nelu Iordache, deoarece dacă magistrații îl vor găsi vinovat și vor confirma decizia de la fond, pedeapsa se va contopi cu cea din dosarul Autostrăzii Nădlac-Arad și afaceristul o va executa pe cea mai grea, plus un spor. În dosarul Bata Sky Nelu Iordache a primit, pe fond, 12 ani și 6 luni.
Dacă decizia nu îi este favorabilă, Nelu Iordache ar putea intra în rândul „țeparilor grei”, precum Ovidiu Tender (12 ani de închisoare) sau Marian Iancu (14 ani de închisoare).
Avocat: „Nelu Iordache a condus firma cu lejeritate, ceilalți au profitat”
Lasă un răspuns