O minoră dintr-un centru de plasament din Brașov a fost abuzată sexual în vara anului 2021 de un angajat al instituției, însă bărbatul a fost arestat abia sâmbătă, 24 decembrie 2022.
Bărbatul a obligat-o pe fată să presteze acte de natură sexuală de două ori în urmă cu un an și jumătate. Agresorul a fost reținut, apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit Observator.
”Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov face publice astăzi, 24 decembrie 2022, următoarele informații: S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față o persoană cu privire la săvârșirea următoarelor infracțiuni:
1. Agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1), (2) lit. a) și (21) Cod Penal
2. Racolare de minori în scopuri sexuale, prevăzută de art. 222 alin. (1) Cod Penal
Ambele aflate în concurs și cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. Situația de fapt cu privire la care se desfășoară investigații este următoarea:
La data de 16.08.2021, inculpatul, angajat la un centru de plasament din zona Brașovului, a obligat-o pe una dintre persoanele minore cazate la locația respectivă să îi presteze un act de natură sexuală.
Lasă un răspuns