Legea privind desființarea SIIJ a fost modificată chiar înainte de ședința CSM

Proiectul legislativ care prevede desființarea SIIJ a fost modificat chiar înainte de ședința în care CSM ar fi trebuit să-și dea un aviz.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, în colaborare cu președintele în funcție al CSM, Bogdan Mateescu, au modificat proiectul de act normativ. Aceasta în condițiile în care plenul CSM ar trebui să ia în dezbatere acest document și să se pronunțe asupra sa. Proiectul de desființare al SIIJ trebuie avizat de CSM.

O corespondență dintre președintele CSM, Bogdan Mateescu și ministrul Cătălin Predoiu, confirmă că proiectul legislativ a fost modificat pe ultima sută de metri. Aceasta chiar înainte de ședința CSM. Solicitările de modificare, conform adresei, au venit din partea CSM și au fost acceptate la nivelul Ministerului Justiției, potrivit EVZ.

„În legătură cu adresa dvs. nr 3791 din data de 10.02.2022, prin care îmi comunică o serie de amendamente și observații formulate de Consiliul Superior al Magistraturii la proiectul de lege privind desființarea SIIJ, transmis de către Ministerul Justiției către Consiliul Superior al Magistraturii, prin adresa nr. 40/6674 din data de 4.02.2022 pentru a fi avizat în conformitate cu prevederile legale, vă transmiteți prin prezenta poziției ministerului Justiției.

Ministerul Justiţiei acceptă amendamentele indicate în Anexa 1 a prezentei scrisori. În consecință, ne exprimăm pentru avizul proiectului de lege sus numit în forma și conținutul indicat în Anexa 2 a prezentei scrisori”, se arată în adresa pe care Cătălin Predoiu i-a transmis-o președintelui CSM, conform stiripesurse.ro.

Magistrații urmează să se pronunțe prin vot cu privire la desfiinţarea sau menținerea în activitate a Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţiei. Se pare că, potrivit unor surse din Ministerul Justiției, ar fi cea de-a treia variantă de lege de desființare a SIIJ pe care o propune Cătălin Predoiu. Aceasta după ce documentul a fost pus în dezbatere publică și a fost analizat împreună cu reprezentanții societății civile.

Noul proiect cu modificări a revenit la CSM abia joi după amiază, urmând să fie analizat de membrii organizației până la ora ședinței de vineri, 11 februarie. Plenul CSM a fost convocat pentru o ședință în care să fie ales noul președinte. Pe lângă aceasta, magistrații vor trebui să dezbată și să dea un aviz pe legea de desființare a SIIJ, inițiată de Ministerul Justiției. În acest context, o parte dintre membrii CSM sunt acuzați că au negociat deja, netransparent cu Cătălin Predoiu, prevederile noii legi.

De altfel, legea Predoiu este contestată atât de o parte dintre magistrați cât și de reprezentanții societății civile. Aceștia atrag atenția că, în realitate, nu se desființează SIIJ ci îi sunt extinse structurile la nivelul tuturor instanțelor din țară.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*