Legea care permite avocaților accesul gratuit la datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost promulgată

Legea 264/2021 prevede accesul gratuit online la datele administrate de ANCPI și la instituțiile subordonate acesteia unei game largi de utilizatori. Actul normativ îi include și pe avocați printre beneficiarii acestei facilități.

Istoricul legislativ arată că în forma adoptată de către Senat în 20 octombrie 2020, avocații nu se regăseau în proiectul normativ. UNBR a arătat însă atunci, în punctul de vedere transmis Comisiei juridice, de disciplină şi imunități a Camerei Deputaților, că în nenumărate situații avocații sunt obligați potrivit normelor de procedură civilă să indice date exacte din cele administrate de ANCPI sub sancțiunea nulității actelor efectuate (ex: art.194 coroborat cu art.200 C.pr.civ.).

A urmat recunoașterea avocaților printre beneficiarii accesului la datele ANCPI, așa cum se arată în proiectul de lege adoptat de către Camera Deputaților ca for decizional și promulgat în 5 noiembrie de către Președintele României.

Extras

  1. La articolul 3, alineatele (1) şi (6) ‒ (62 ) se modifică şi vor avea următorul cuprins: „(1) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenţia Naţională, se organizează ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, personalul acesteia, precum şi cel al instituţiilor subordonate, fiind încadrat cu contract individual de muncă

 (6) Pentru îndeplinirea obligaţiilor sale, Agenţia Naţională acordă gratuit acces on-line la seturile de date administrate de aceasta și instituţiile sale subordonate, în funcţie de disponibilitatea datelor în format electronic, notarilor publici, avocaților, executorilor judecătorești, persoanelor fizice şi juridice autorizate să efectueze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie, 2 experţilor judiciari, instituţiilor şi autorităţilor publice, precum şi altor entităţi care îndeplinesc un serviciu public, în scopul îndeplinirii atribuţiilor acestora, în condiţiile stabilite prin ordin al directorului general al Agenției Naționale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*