Închiderea școlilor ar fi evitată prin adoptarea certificatului Covid, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

O decizie la nivel politic pentru adoptarea certificatului electronic COVID ar evita închiderea școlilor, un „lockdown” şi un număr mare de decese cauzate de infecţia cu SARS-CoV-2, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă comună cu medicul Adriana Pistol, șefa Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor.

Din păcate, o măsură care să încetinească transmisia, respectiv utilizarea acelui certificat COVID – noi l-am elaborat, dar, cum bine ştiţi, el nu a fost adoptat – este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar, în România, încât să putem să gestionăm mai bine acest val cinci. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică, care să poată să ducă la adoptarea unui astfel de document, încât să evităm trei lucruri majore (…) pe care eu, personal, cât şi colegii mei, ca oameni de sănătate, doresc să le evite. În primul rând, dorim să evităm un lockdown, care ar afecta foarte serios viaţa economică a ţării, dorim să evităm închiderea şcolilor – întotdeauna am militat pentru menţinerea şcolilor deschise, sigur, în condiţii de siguranţă pentru elevi şi pentru personalul didactic”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*