Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, doi dintre inculpați au înființat și întreținut, fără drept, o cultură de canabis, au cules și deținut în vederea comercializării fragmente de plante de canabis și canabis.
Cu privire la cel de-al treilea inculpat s-a reținut că acesta i-a sprijinit pe ceilalți doi în activitatea infracțională, închiriindu-le imobilul unde a fost înființată și întreținută cultura de canabis, ajutându-i periodic la menținerea acesteia în schimbul unei părți din suma ce urma să fie obţinută prin valorificarea drogurilor.
Măsurile au fost dispuse după ce, la aceeași dată, au fost efectuate 7 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Brăila și Ilfov, în urma cărora au fost descoperite și ridicate un număr total de 571 de plante de canabis și cantitatea de aproximativ 18,5 kilograme fragmente vegetale care conţin THC. De asemenea, a fost identificată o instalație activă de creștere indoor a canabisului.
În cursul zilei de astăzi, inculpații urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul D.C.C.O. – Serviciul Antidrog.
Lasă un răspuns