FOTO. Polițist sub acoperire din Satu Mare, momeală pentru traficanții de droguri

La data de 27.12.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, în vârstă de 34 de ani, respectiv 38 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul lunii decembrie 2021, inculpații au procurat, transportat și comercializat droguri de risc, pe raza județului Satu Mare.

La data de 26.12.2021, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpaților, în timp ce aceștia intenționau să comercializeze cantitatea de 2,5 kilograme de muguri de cannabis, pentru suma de 9.250 de euro.

La data de 27.12.2021, Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

”Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spun procurorii DIICOT.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*